MyRadioOnline.ro

Image
Image

Cele două formaţii care au

promovat împreună în primul eşalon se întâlnesc la Mediaş

 Fără victorie la revenirea în elită, după trei etape, U Cluj şi Petrolul caută, la Mediaş, primul succes stagional. “Universitatea are un joc peste punctele pe care le-a adunat, până acum, în clasament! Este, după părerea mea, una dintre cele mai omogene formații din primul eșalon, pentru că nu a schimbat foarte mult în această vară, ci și-a adus încă din iarnă jucătorii pe care cei de acolo au considerat că se pot baza și în primul eșalon. O echipă cu un joc agresiv, foarte bine organizată, care a arătat că merită să fie în Superliga. Îmi pare rău că nu se joacă la Cluj, pentru că alta ar fi fost, cu siguranță, atmosfera. Dar, aștept să facem un meci bun, să obținem un rezultat bun și sunt sigur că suntem capabili de asta”, a spus antrenorul petroliștilor înaintea confruntării de la Mediaş. Eugeniu Cebotaru, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul „lupilor”, a punctat, la rândul lui, că “întâlnim un adversar pe care îl cunoaștem mult mai bine și, cu siguranță, va fi un meci interesant. Universitatea este o echipă ambițioasă, a avut un start bun de campionat, dar eu cred că am pregătit bine acest meci și mergem la Mediaș să facem o partidă bună și să ne întoarcem cu un rezultat favorabil. Important este să fim montați, concentrați, să facem perfect ceea ce am pregătit și, dacă se va întâmpla asta, atunci eu spun că va fi bine!”, a afirmat Cebotaru.

Petroliștii s-au antrenat în această dimineață la Ploiești, iar după prânz au plecat către Mediaș. În lotul lui Nicolae Constantin nu există probleme de natură medicală. Partida de mâine va începe la ora 19.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Andrei Florin Chivulete (București) – Eugen Sebastian Gheorghe (Suceava) și Andrei Constantinescu (București). Arbitru VAR va fi Sorin Costreie (Buftea), iar AVAR a fost delegat Mihai Marius Marica (Bistrița). Rezervă va fi Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vâlcea), iar ca observatori au fost desemnați Marcel Savaniu (Satu Mare, pentru arbitraj) și Marcel Vasile (București, pentru organizare).

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

   

 

Image

Articol preluat de pe:http://www.telegrama.ro

https://www.telegrama.ro/sport/fotbal/%E2%80%9Clupii%E2%80%9D-joac%C4%83-%C3%AEn-deschiderea-etapei-u-cluj-petrolul%2C-duelul-nou-promovatelor.html