MyRadioOnline.ro

În 2022, Flight Festival se va desfășura în intervalul 26 august - 11 septembrie, la Aerodromul Cioca și în alte 10 locații din Timișoara.Un punct de întâlnire pentru artiști, cineaști și

deopotrivă cinefili, cât și antreprenori și inovatori, Flight Festival este primul festival de edutainment din România și Sud-Estul Europei. Ultimele tendințe în materie de artă și design, proiecții de film și spectacole live de teatru, ateliere și expoziții, dar și inovații din tehnologie vor fi la dispoziția vizitatorilor timp de 17 zile.

Mixul dintre muzică – artă – tehnologie e unic pentru festivalieri, oferindu-le un spațiu polivalent, constructiv, în care se pot distra în timp ce descoperă trenduri sau cunosc alți fani interesați de aceleași dimensiuni culturale. Prin Flight Festival, conceptul de festival atinge un nou nivel: dezvoltarea personală se îmbină cu entertainment-ul într-un context interdisciplinar, în cadrul unui eveniment urban multi-venue.

"Flight Festival este mai mult decât un simplu festival de muzică: este o călătorie culturală spre multiple atracții din domeniile muzicii, artei și tehnologiei, un loc destinat distracției, unde participanții pot dezvolta noi abilități și dobândi know-how valoros. Ne-am propus să introducem conceptul de edutainment în România și să transformăm Flight Festival într-un multivers în care festivalierii descoperă lucruri noi pe beat-urile preferate, iar arta prinde viață prin tehnologie", a declarat Ovidiu Megan, fondatorul Flight Festival.

Artiștii confirmați la Flight Festival 2022:

Primul val de artiști care va urca pe scena muzicală a festivalului la această ediție a fost deja anunțat:

  • JP Cooper, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de soul contemporani,
  • Dubioza Kolektiv – trupa de avant-garde dub rock din Bosnia, cunoscută pentru show-urile sale explozive,
  • Sigma, duo britanic de drum&bass
  • Sigala, DJ pop-dance și house din Londra, cunoscut pentru single-uri precum "Easy Love" și "Sweet Lovin’"

De asemenea, pe scenă vor urca și artiști autohtoni îndrăgiți de publicul larg:

  • Carla's Dreams
  • Zdob și Zdub
  • Subcarpați
  • The Motans
  • Grasu XXL
  • Spike

În 2021, festivalul de pe malul Begăi a reunit peste 250 de artiști și un total de 50.000 de participanți. Cele 4 scene de muzică, 20 de spectacole de teatru și multiple ateliere oferite iubitorilor dramaturgiei, 33 de proiecții de film însoțite de prezența unor personalități ale cinematografiei precum Cristian Mungiu, Irina Margareta Nistor, Florin Călinescu sau conferințele inspiraționale din domeniul inovației și tehnologiei au făcut din Timișoara o adevărată atracție turistică în ciuda provocărilor pandemiei.

Articol preluat de pe https://www.infomusic.ro

https://www.infomusic.ro/videoclip/the-motans-cafe-de-flore/

Most Read